Actorul Russell Means, cunoscut îndeosebi pentru rolul din „Ultimul mohican” și neobosit luptător pentru cauza indienilor din America, a murit la vârsta de 72 de ani, înconjurat de familie, relatează news-de-stars.com.
Indienii din America au pierdut astfel unul din cei mai mari apărători ai lor. Russell Means a murit pe 22 octombrie la ferma sa din Dakota de Sud. Vestea a fost anunțată de familie, care a difuzat un comunicat: „Tatăl și soțul nostru s-a dus alături de strămoși”, se putea citi pe site-ul internet al actorului. „A început călătoria spre lumea spiritelor la 04h44, de la ferma lui din Porcupine din nordul Statelor Unite”, se mai spune în anunț. Actorul avea 72 de ani și se lupta de câteva luni cu un cancer de esofag, care-i făcea viața tot mai grea.
Russell Means rămâne celebru pentru rolul din filmul „Ultimul mohican” (1992), dar s-a ilustrat în principal ca apărător al cauzei amerindiene, alăturându-se în 1968 la American Indian Movement, când nu avea nici 30 de ani. A devenit una din figurile majore ale acestei mișcări, neîncetând să lupte, în ciuda riscurilor. A și petrecut un an în închisoare după ce s-a bătut cu poliția într-un bar. În cele din urmă însă nu lupta l-a epuizat, ci excesele de la Hollywood, cum mărturisește actorul în autobiografie.
Russell Means a avut o ultimă dorință înainte să moară: ca lupta lui pentru apărarea indienilor sioux să continue.